Când sunt cu ea mereu de trup mă desprind
în cer ajung, de mâna ei încerc să mă prind
ajung pe sol,o iau încet în braţe
ea e cea mai bună,ea îmi dă speranţe
când va veni o zi în care în viaţa mea soarele va răsări
va fi aici cu mine şi îi voi mulţumi
din ochii ei profund de verde o lacrimă s-a scurs
atunci sufletul mi se pierde şi eu regret nespus
regret că nu am întâlnit.o mai devreme
regret că am pierdut atâta timp
regret că sufletul îi geme
însă eu vreau să o alint
şi ştiu că de la coborăşuri împreună
mergem în urcuşuri ţinându-ne de mână
prietene mereu, până ajungem la lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu